Despre educatie in fotografie
Fotografia nu este usoara si nici simpla asa cum pare la prima vedere. Sa-ti cumperi un aparat si sa apesi "acel" buton este partea cea mai usoara. Sa "vezi" este cu mult mai greu. Sa-ti pui ochii, mintea si sufletul la lucru si sa folosesti tehnologia ca o extensie a lor este mult mai complicat. Rezultatele bune nu apar peste noapte, nu vin la cutie cu un aparat scump, simtul artistic vizual trebuie educat, lumina trebuie inteleasa iar tehnica trebuie invatata. Regulile trebuie intelese tocmai pentru a sti cum sa fie "incalcate" (in mod creativ). Aici intervine educatia. Rolul educatiei de specialitate este sa-ti deschida ochii, sa-ti organizeze cunostintele, sa-ti puna ordine in nebuloasa din minte, sa-ti trezeasca imaginatia si sa-ti ajute evolutia.
In cei peste aproape 9 ani de existenta ai Cursului Foto Ploiesti mi-au trecut "prin mana" mai mult de 350 de pasionati ai fotografiei. O parte din ei exceleaza acum in anumite domenii, de la n.b.c. la fotografia comerciala, de la fotografia de studio la cea sportiva, gasindu-si prin fotografie un drum de parcurs in viata, transformand o pasiune in meserie. O alta parte au ramas fotografi amatori, dar cu rezultate mult imbunatatite si cu moduri de a "vedea" lumea din jurul lor mult mai evoluate si rafinate. Cativa au renuntat pe parcurs, au realizat si inteles ca fotografia e mult mai complexa decat au crezut ei la inceput. Unii au ajuns la curs "impinsi" de parinti. O alta parte si-au dorit doar acel certificat de participare, acea "hartie" pe care sa o adauge la cv sau care sa-i ajute sa-si infiinteze un pfa. O parte au venit la curs pentru dezvoltarea personala iar cativa chiar au ajuns sa tina la randul lor cursuri sau workshopuri si chiar sa si scrie mici ghiduri cu tematica foto. Oricare le-ar fi fost scopul, dorinta, motivatia sau impulsul, sunt mandru pentru fiecare din ei !
Bineinteles, educatia fara experienta practica e ca mancarea neterminata : nu arata cum trebuie si nici nu are vre-un gust. Cunostintele dobandite trebuie puse la munca, tehnica trebuie repetata, lumina trebuie urmarita, folosita si manipulata in interesul fotografului, portofoliile nu se alcatuiesc citind din carti. Fotografia este un amestec de arta si matematica, dar si o meserie ... deci trebuie simtita, inteleasa, invatata si "furata".
Evident ca in secolul accesului la informatie se poate crede ca oricine poate invata orice, oricand, oricum. Complet gresit. Tocmai aceasta abundenta si volumul mare de materiale au facut ca alegerea acelor informatii cu adevarat relevante, decente si practice sa fie aproape imposibila. Nu trebuie uitat : in fotografie, educatia de specialitate si cultura vizuala sunt conditii sine qua non.